sâmbătă, 25 aprilie 2009

NU Drogurilor !

Drogurile sunt substante create artificial de om, fie din plante, fie pe cale chimica. Consumul periodic de stupefiante duce la aparitia tulburarilor respiratorii si a constipatiei, scaderea in greutate, iar la femei apare menstruatia neregulata. Din punct de vedere psihic pot aparea: anxietate, schimbari ale starii de spirit, paranoia, oboseala extrema, iritabilitate, depresie si insomnie grava, somn agitat si neodihnitor. Toxicomanii sfarsesc de regula prin sinucidere, supradoza, infarcte miocardice, accidente vasculare cerebrale, blocaj renal si ciroza hepatica.
Pentru că în România, media de vârstă a consumatorilor de droguri ilegale a scăzut în ultimii ani de la 20-25 de ani la 15 ani, cea mai mare teamă a oricărui părinte este legată de posibilitatea ca propriul lui copil să fie tentat de consumul de droguri şi să devină dependent. Societatea condamnă cu vehemenţă pe consumatorii de droguri ilegale dar, manifestă o relativă toleranţă faţă de consumatorii de alcool şi tutun. În realitate însă, şi fumatul şi consumul frecvent şi excesiv de alcool pot determina toleranţă şi dependenţă ducând la afecţiuni ale inimii, tractului digestiv, ficatului, plămânilor şi sistemului nervos central.
Drogurile precum alcoolul, heroina şi tranchilizantele consumate regulat pot duce la modificarea reacţiilor biochimice normale din organism şi dacă nu se continuă administrarea dozelor apar simptomele specifice abstinenţei (tremurături, transpiraţii, simptome asemănătoare gripei). În plus, din cauza faptului că sunt depresoare, ele încetinesc reacţiile organismului şi produc o stare de somnolenţă, capacitatea de coordonare a mişcărilor este afectată iar persoana poate cădea şi se poate accidenta cu uşurinţă.
Drogurile precum amfetaminele, cocaina, ecstasy sunt stimulente puternice, ducând la o descărcare de energie care poate fi fatală în cazul celor care au probleme cu tensiunea arterială. Un rol important în preintampinarea consumului de droguri il au parintii, care trebuie sa-si educe copiii corespunzator din punct de vedere moral si spiritual, pregatindu-i pentru a face fata realitatilor dure ale vietii. Atmosfera sanatoasa din familie, dragostea, afectiunea, comunicarea între parinti si copii, constituie astfel principalul aliat în lupta împotriva acestui flagel.
Haideti sa enumeram cateva din cele mai folosite droguri:
HEROINA - Este un drog tare care produce puternice stari de euforie. Este extrasa prin metode chimice din morfina. Oamenii care folosesc heroina sunt supusi unui mare risc de a deveni dependenti. Vulnerabili la posibilitatea de a consuma heroina sunt persoanele tinere care nu stiu ce urmari poate avea consumul acestui drog. Heroina este un fel de praf (pudra) si uneori este combinata cu diferite substante. Se poate si injecta. Efectele acestui drog sunt dramatice. In primul efectele psihice si faptul ca persoanele dependente vor fi respinse de societate. In al doilea rand consumatorii de heroina vor avea mari probleme cardiovasculare si respiratorii. Alte efecte: constipatie, dereglari sexuale sau endocardita. Poate duce insa si la diminuarea vazului, la pneumonie, la coma si chiar la moarte.
COCAINA - Este un drog destul de puternic care poate duce rapid la dependenta. Se prezinta sub forma de pudra cristalina de culoare alba. Poate fi prizata sau, daca este sub forma lichida se poate injecta. Are un efect rapid asupra organismului, efect ce dureaza pana la 20 de minute. Si de aici incep marile probleme. Dupa terminarea efectului, consumatorul simte din nou nevoia acelei stari euforice si doreste o noua doza. Efectele cocainei: nervozitate, depresie, acte irationale, halucinatii, paranoia, hipertensiune, probleme cardiovasculare, hemoragii cerebrale. Trebuie sa adaugam ca in cele din urma poate duce la moarte. Pentru 15-20 de minute de euforie nu merita sa va distrugeti viata. Nu uitati daca ati consumat odata, puteti deveni dependenti si societatea in care traiti va va respinge ca om.
ECSTASY - Se prezinta sub forma de tablete sau capsule. Drogul produce senzatii placute, senzatii de fericire si armonie. Acestui drog afecteaza in primul rand creierul.
MARIHUANA - Marihuana este amestec verde, maro sau gri din frunzele, tulpinile, semintele si florile uscate ale canepei (Cannabis Sativa) si are aspect de tutun verzui taiat foarte fin. La cei ce utilizeaza multa marihuana, THC-ul poate fi gasit in organism chair dupa saptamani de la incetarea folosirii drogului. Toate tipurile de marihuana au efect halucinogen de intensitate scazuta, perturband functiile creierului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Cu siguranta comentariul tau e foarte important pentru noi si ne asumam publicarea lui cu urmatoarele conditii:
-Fara spam, fara injurii si cuvinte obscene..nu-i frumos :))