Vulcanii Noroiosi - Buzau

Fenomen unic în Europa şi foarte rar întâlnit în lume, vulcanii noroioşi reprezintă o frumuseţe stranie, selenară. Vulcanii sunt în formă de trunchiuri de con cu o înălţime de 2-5 m, constituite din "lavă rece", un amestec de pământ şi apă împins la suprafaţă de gazele din adâncuri. Departe de a fi aducatori de cutremure, dupa cum ii recomanda numele, vulcanii noroiosi constituie o ciudatenie unica in Europa, o prezenta stranie in peisajul tarii noastre si in acelasi timp o curiozitate pentru oricine se incumeta sa-i viziteze. Daca luam ca punct de plecare orasul Buzau si vom urca drumul national 10 spre Brasov, la aproximativ 20 de km intram in comuna Berca, asezare bine cunoscuta a petrolistilor buzoieni.
Aparitia acestor platouri, cu vulcani noroiosi, a fost stabilita de geologi ca petrecandu-se in era cuaternara, cu straturi pliocene, sarmatice, oligocene, fapt care a reiesit in urma studiilor asupra materialului grosier in care s-au gasit fosile. Intreaga rezervatie a vulcanilor noroiosi acopera o suprafata de 5 hectare. Localnicii au numit aceste mici eruptii de noroi "bolboroase" sau "fierbatori", fara sa le dea vreo importanta, cu toate ca prezenta vulcanilor noroiosi semnaleaza ca in adancuri pot exista zacaminte petrolifere. Prin craterele miniaturale se deverseaza ritmic noroiul adus din adancuri. El capata stralucire de cositor sub razele soarelui, in timp ce se prelinge pe conuri, ingrosand cu fiecare eruptie depozitul de masa noroioasa. S-a acumulat astfel in decursul vremii un strat de peste 20 m grosime. De fapt acesti asa-zisi vulcani nu reprezinta altceva decat punctele de iesire la suprafata a gazelor naturale aflate in interiorul pamantului; apa din ploi, care patrunde in sol pana la adancimi apreciabile, inmoaie straturile de marna si argila, iar gazele sub presiune imping materia spre suprafata prin fisurile scoartei. Ajunsa la lumina, sub forma unei basici, se sparge cu zgomot sec, revarsa o lava rece si total inofensiva, cleioasa si, uneori, cu miros de petrol. Geologii au stabilit ca in Subcarpatii de curbura, intre vaile raurilor Buzau si Slanic, pe linia Berca -Beciu- Arbanasi, exista un anticlinal format din depozite pliocene. Cum apa din ploi este motorul care dilueaza noroiul din adancuri, permitand gazelor sa-l propulseze in exterior, activitatea vulcanilor va fi mult mai bogata in perioadele cu precipitatii. In solul nou format se gasesc sare, din abundenta, si substante bituminoase neprielnice vegetatiei obisnuite. Nici o specie lemnoasa nu are sansa de supravietuire in acest desert sarat si neprietenos. Vegetatia s-a oprit la distanta apreciabila, acolo unde solul ii poate asigura hrana cea de toate zilele. Iata insa ca sfidand imposibilul, o planta halofila s-a aratat capabila sa infrunte salinitatea si sa convietuiasca alaturi de vulcani. Este vorba de un arbust numit gardurarita (Nitraria schoberi), existent, in mod obisnuit, in Siberia si Australia. Poate ca acesta este si motivul pentru care gardurarita a fost inscrisa in randul plantelor ocrotite.

Sursa: Sollo2k6